
Centrul Național de Coordonare în domeniul Securității Cibernetice (NCC-RO) a găzduit miercuri, 11 martie 2026, la Palatul Parlamentului, evenimentul NCC Day, organizat sub Înaltul Patronaj al președintelui Senatului României.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai Rețelei Centrelor Naționale de Coordonare (NCC) din statele membre ale Uniunii Europene, precum și din Republica Moldova și Ucraina, alături de experți ai Centrului European de Competențe în domeniul securității cibernetice (ECCC). Reuniunea a oferit un cadru pentru dialog strategic, coordonare și schimb de bune practici în domeniul securității cibernetice.
În deschidere, Președintele Senatului României, Mircea Abrudean, a evidențiat rolul rețelei NCC și al NCC România în consolidarea ecosistemului european de securitate cibernetică și în conectarea politicilor europene, finanțării și inovării cu mediul de afaceri, universitățile și sectorul public.
Agenda a inclus intervenții ale liderilor rețelei NCC și ai ecosistemului european de securitate cibernetică: Luca Tagliaretti (ECCC), Hilda Ó Riain (președintele Rețelei NCC), Polis Peratikos (vicepreședintele Rețelei NCC) și Silviu Sofronie (RO Expert – Bitdefender). Discuțiile au vizat și oportunitățile de finanțare europeană prin programele Digital Europe (DEP) și Horizon Europe (HE), precum și rolul rețelei NCC în sprijinirea aplicanților și dezvoltarea ecosistemului european de securitate cibernetică.
Cu această ocazie, Luca Tagliaretti, director executiv al Centrului European de Competențe în domeniul securității cibernetice (ECCC), a declarat: „Rețeaua Centrelor Naționale de Coordonare este pilonul principal al strategiei noastre de a construi o Europă suverană și rezilientă din punct de vedere digital. Evenimentul NCC Day de la București demonstrează că forța noastră stă în unitate și în capacitatea de a aduce inovația mai aproape de comunitățile locale. Ne bucurăm să vedem cum comunitatea noastră crește constant, un indicator clar fiind succesul platformei ATLAS.”
Un moment important al evenimentului a fost semnarea unui Memorandum de Înțelegere între NCC România și Centrul Național de Coordonare din Croația (CARNET – Croatian Academic and Research Network), documentul fiind semnat de Ana Maria Bușoniu, Director General NCC-RO, și de Hrvoje Puljiz, CEO CARNET. Parteneriatul vizează consolidarea cooperării transfrontaliere, schimbul de bune practici și organizarea de activități comune pentru sprijinirea IMM-urilor în implementarea cadrului european de securitate cibernetică, inclusiv cerințele prevăzute de Directiva NIS2 și Cyber Resilience Act.
Directorul general NCC România, Ana-Maria Bușoniu, a subliniat că organizarea NCC Day reflectă angajamentul României de a transforma dialogul strategic în acțiuni concrete pentru consolidarea rezilienței cibernetice la nivel european.
Aceasta a evidențiat că parteneriatul semnat cu NCC Croația va sprijini cetățenii și IMM-urile în adaptarea la noile cerințe europene în domeniul securității cibernetice.
Vladka Marcan, seful NCC Croatia a mentionat în cadrul semnării faptul că:” Această colaborare structurată în cadrul rețelei NCC va permite ambelor centre să acționeze mai eficient, transformând obiectivele europene în soluții practice pentru cetățenii și organizațiile noastre. Suntem convinși că, lucrând împreună, Croația și România vor deveni piloni de stabilitate și inovație în peisajul securității cibernetice din regiune.”
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune dedicată concluziilor și stabilirii pașilor următori pentru consolidarea cooperării în cadrul rețelei NCC, precum și cu procesul de alegere a vicepreședintelui Rețelei NCC, evidențiind angajamentul comun pentru o conducere colaborativă a rețelei.
Evenimentul face parte din activitățile proiectului ,,Strengthening the capacities of the National Coordination Center NCC-RO” (Grant Agreement nr. 101227737), cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Europa Digitală, care susține cooperarea dintre NCC România, ECCC și Centrele Naționale de Coordonare ale statelor membre.
